În județul Vrancea, în data de 31 august 2021, după intrarea în vigoare a Legii 136/2020 privind carantina și izolarea, se află:
- 1000 persoane în carantină la domiciliu;
- 64 persoane în izolare la domiciliu;
- 24 persoane în izolare instituționalizată, dintre care 5 persoane sunt internate la ATI, în Focșani;
- 10033 persoane vindecate;
- 499 persoane decedate.
Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 66.867 de teste, fiind depistate 10834 persoane pozitiv.
Reamintim faptul că a fost înființată o linie TelVerde – 0800800165, la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară.
DSP Vrancea a efectuat 20 misiuni cu 20 cadre medicale și 1 mijloc auto, astfel:
– 2 misiuni cu 2 cadre medicale pentru codificarea probelor recoltate la cazurile suspecte COVID;
– 1 misiune cu 2 cadre medicale pentru înregistrarea datelor privind persoanele testate COVID;
– 2 misiuni cu 2 cadre medicale pentru introducere coduri noi în baza de date;
– 3 misiuni cu 2 cadre medicale pentru efectuarea anchetelor epidemiologice;
– 2 misiuni cu 1 cadru medical în vederea raportării stocurilor de materiale;
– 2 misiuni cu 1 cadru medical pentru recoltarea probelor biologice;
– 1 misiune cu 1 cadru medical pentru recepție și preluare probe biologice;
– 2 misiuni cu 3 cadre medicale pentru eliberarea certificatelor digitale Covid – 19;
– 2 misiuni cu 1 cadru pentru decontaminare;
– 1 misiune cu un automobil si 1 cadru medical pentru transport vaccin la Centrele de Vaccinare.
– 1 misiune cu 2 cadre pentru vaccinare antiCovid-19 la sediul DSP Vrancea; – 1 misiune cu 2 cadre pentru introducerea anchetelor în platforma Corona Forms.
Last Updated on 31/08/2021 by Stanciu Silviu