În județul Vrancea, în data de 27 iulie 2021, după intrarea în vigoare a Legii 136/2020 privind carantina și izolarea, se află 809 persoane în carantină la domiciliu, 2 persoane în izolare la domiciliu și 4 persoane în izolare instituționalizată. Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 9980, iar al persoanelor decedate la 492. Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 64038 de teste, fiind depistate 10698 de persoane pozitiv.
Reamintim faptul că a fost înființată o linie TelVerde – 0800800165, la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară.
DSP Vrancea a efectuat 19 misiuni cu 15 cadre medicale și 1 mijloc auto, astfel:
– 2 misiuni cu 1 cadru medicale pentru codificarea probelor recoltate la cazurile suspecte COVID;
– 2 misiuni cu 2 cadre medicale pentru inregistrarea datelor privind persoanele testate COVID si izolarea persoanelor care au intrat in contact direct cu persoane COVID pozitive;
– 2 misiuni cu 1 cadru medical pentru introducere coduri noi in baza de date;
– 2 misiuni cu 2 cadre medicale pentru efectuarea anchetei epidemiologice;
– 1 misiune cu 1 cadru medical in vederea raportarii stocurilor de materiale;
– 2 misiuni cu 1 cadru medical pentru recoltarea probelor biologice;
– 1 misiuni cu 3 cadre medicale pentru receptie si preluare probe biologice;
– 2 misiuni cu 1 cadru medical pentru decontaminare si dezinfectie DSP VN ;
– 3 misiuni cu 2 cadre medicale pentru eliberarea certificatelor digitale Covid – 19;
– 2 misiuni cu 1 cadru medical și 1 mijloc auto pentru transport vaccin la Centrele de Vaccinare.
Last Updated on 27/07/2021 by Stanciu Silviu