În județul Vrancea, în data de 16 iulie 2021, după intrarea în vigoare a Legii 136/2020 privind carantina și izolarea, se află în carantină la domiciliu 587 persoane și 0 persoane în izolare la domiciliu.
În izolare instituționalizată, în Focșani, se află internat 1 pacient. Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 9979, iar al persoanelor decedate la 492. Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 63260 de teste, fiind depistate 10694 de persoane pozitiv.
Reamintim faptul că a fost înființată o linie TelVerde – 0800800165, la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară.
DSP Vrancea a efectuat 23 misiuni cu participarea unui număr 18 cadre medicale si un mijloc auto, astfel:
– 3 misiuni cu 3 cadre medicale pentru codificarea probelor recoltate la cazurile suspecte COVID;
– 2 misiuni cu 3 cadre medicale pentru înregistrarea datelor privind persoanele testate COVID și izolarea persoanelor care au intrat în contact direct cu persoane COVID pozitive;
– 3 misiuni cu 3 cadre medicale pentru introducere coduri noi în baza de date;
– 2 misiuni cu 1 cadru medical în vederea raportării stocurilor de materiale;
– 2 misiuni cu 2 cadre medicale pentru recoltarea probelor biologice;
– 3 misiuni cu 2 cadre medicale pentru recepție și preluare probe biologice;
– 2 misiuni cu 1 cadru medical pentru decontaminare și dezinfecție DSP VN;
– 4 misiuni cu 2 cadre medicale pentru eliberarea certificatelor digitale Covid – 19;
– 2 misiuni cu un automobil și 1 cadru medical pentru transport vaccin la Centrele de Vaccinare.
Last Updated on 16/07/2021 by Stanciu Silviu