În județul Vrancea, în data de 7 iunie 2021, după intrarea în vigoare a Legii 136/2020 privind carantina și izolarea, se află în carantină la domiciliu 230 persoane, 0 în izolare instituționalizată și 10 persoane în izolare la domiciliu.
În spitalele din Focșani și Adjud se află internați 23 de pacienți, dintre care 0 la ATI, 0 la Focșani și 0 la Adjud. Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 9911, iar al persoanelor decedate la 482. Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 59615 de teste, fiind depistate 10678 de persoane pozitiv.
Reamintim faptul că a fost înființată o linie TelVerde – 0800800165, la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară.
DSP Vrancea a efectuat 16 misiuni cu 14 cadre medicale și 1 mijloc auto, astfel:
– 2 misiuni cu 2 cadre medicale pentru codificarea probelor recoltate la cazurile suspecte COVID;
– 1 misiune cu 1 cadru medical pentru înregistrarea datelor privind persoanele testate COVID și izolarea persoanelor care au intrat în contact direct cu persoane COVID pozitive;
– 2 misiuni cu 2 cadre medicale pentru efectuarea anchetelor epidemiologice;
– 1 misiune cu 1 cadru medical pentru introducere coduri noi în baza de date;
– 2 misiuni cu 1 cadru medical în vederea raportării stocurilor de materiale;
– 2 misiuni cu 2 cadre medicale pentru recoltarea probelor biologice;
– 2 misiuni cu 2 cadre medicale pentru recepție și preluare probe biologice;
– 2 misiuni cu 1 cadru medical pentru monitorizare și raportare focare;
– 1 misiune cu 1 cadru medical pentru decontaminare și dezinfecție DSP VN;
– 1 misiune cu 1mijloc auto și 1 cadru medical pentru transport vaccin.
Last Updated on 07/06/2021 by Stanciu Silviu