În județul Vrancea, în data de 19 aprilie 2021, după intrarea în vigoare a Legii 136/2020 privind carantina și izolarea, se află în carantină la domiciliu 469 persoane, 0 în izolare instituționalizată și 256 persoane în izolare la domiciliu.
În spitalele din Focșani și Adjud se află internați 101 de pacienți, dintre care 16 la ATI, 10 la Focșani și 6 la Adjud. Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 9070, iar al persoanelor decedate la 417. Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 53593 de teste, fiind depistate 10088 de persoane pozitiv.
Reamintim faptul că a fost înființată o linie TelVerde – 0800800165, la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară.
DSP Vrancea a efectuat 17 misiuni cu 23 cadre medicale și 1 mijloc auto, astfel:
– 2 misiuni cu 1 cadru medical pentru înregistrarea rezultatelor testelor COVID pe platforma CORONA FORMS;
– 2 misiuni cu 2 cadre medicale pentru codificarea probelor recoltate la cazurile suspecte COVID;
– 2 misiuni cu 2 cadre medicale pentru înregistrarea datelor privind persoanele testate COVID si izolarea persoanelor care au intrat in contact direct cu persoane COVID pozitive;
– 4 misiuni cu 5 cadre medicale pentru efectuarea anchetelor epidemiologice;
– 2 misiuni cu 2 cadre medicale pentru introducere coduri noi în baza de date;
– 1 misiune cu 1 cadru medical în vederea raportării stocurilor de materiale;
– 1 misiune cu 2 cadre medicale pentru recoltarea probelor biologice;
– 2 misiuni cu 7 cadre medicale pentru efectuarea serviciului de permanență ora 08:00 – 08:00; – 1 misiune cu 1 cadru medical si 1 mijloc auto pentru efectuarea transport vaccin anti Covid-19 către centrele de vaccinare.
Last Updated on 19/04/2021 by Stanciu Silviu