În județul Vrancea, în data de 24 martie 2021, după intrarea în vigoare a Legii 136/2020 privind carantina și izolarea, se află în carantină la domiciliu 841 persoane, 0 în izolare instituționalizată și 272 persoane în izolare la domiciliu.
În spitalele din Focșani și Adjud se află internați 91 de pacienți, dintre care 11 la ATI, 8 la Focșani și 3 la Adjud. Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 8138, iar al persoanelor decedate la 366. Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 49154 de teste, fiind depistate 9092 de persoane pozitiv.
Reamintim faptul că a fost înființată o linie TelVerde – 0800800165, la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară.
DSP Vrancea a efectuat 18 misiuni cu participarea unui număr de 30 cadre medicale, astfel:
– 1 misiune cu 2 cadre medical pentru înregistrarea rezultatelor testelor COVID pe platforma CORONA FORMS;
– 4 misiuni cu 4 cadre medicale pentru codificarea probelor recoltate la cazurile suspecte COVID;
– 4 misiuni cu 8 cadre medicale pentru efectuarea anchetelor epidemiologice;
– 3 misiuni cu 3 cadre medicale pentru introducere coduri noi în baza de date;
– 1 misiune cu 8 cadre medicale pentru vaccinare împotriva COVID – 19;
– 1 misiune cu 1 cadru medicale în vederea raportării stocurilor de materiale;
– 1 misiune cu 1 cadru pentru identificarea și raportarea focarelor;
– 2 misiuni cu 2 cadre pentru recepție probe biologice din unitățile sanitare cu paturi;
– 1 misiune cu 1 cadru medical pentru introducerea anchetelor în CoronaForms.
Last Updated on 24/03/2021 by Stanciu Silviu