În județul Vrancea, în data de 07 februarie 2021, după intrarea în vigoare a Legii 136/2020 privind carantina și izolarea, se află în carantină la domiciliu 760 persoane, 0 în izolare instituționalizată și 133 persoane în izolare la domiciliu.
În spitalele din Focșani și Adjud se află internați 38 de pacienți, dintre care 5 la ATI, 4 la Focsani si 1 la Adjud. Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 7189, iar al persoanelor decedate la 329. Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 41468 de teste, fiind depistate 7843 de persoane pozitiv.
Reamintim faptul că a fost înființată o linie TelVerde – 0800800165, la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară.
DSP Vrancea a efectuat 19 misiuni cu 23 cadre și 1 mijloc auto medicale:
– 2 misiuni cu 2 cadre medicale pentru inregistrarea rezultatelor testelor COVID pe platforma CORONA FORMS;
– 3 misiuni cu 4 cadre medicale pentru codificarea probelor recoltate la cazurile suspecte COVID;
– 3 misiuni cu 3 cadre medicale pentru inregistrarea datelor privind persoanele testate COVID si izolarea persoanelor care au intrat in contact direct cu persoane COVID pozitive;
– 3 misiuni cu 3 cadre medicale pentru efectuarea anchetelor epidemiologice;
– 2 misiuni cu 4 cadre medicale pentru introducere coduri noi in baza de date;
– 1 misiune cu 2 cadre medicale pentru efectuarea programarilor in vederea vaccinariiimpotriva COVID – 19;
– 1 misiuni cu 1 cadru medical pentru recoltarea de probe biologice;
– 1 misiune cu 1 cadru medical in vederea raportarii stocurilor de materiale;
– 2 misiuni cu 2 cadre medicale și 1 mijloc auto pentru transport vaccin Covid -19 catre centrele de vaccinare;
– 1 misiuni cu 1 cadru care a efectuat decontaminare in sediul unitatii.
Last Updated on 07/02/2021 by Stanciu Silviu