În județul Vrancea, în data de 19 ianuarie 2021, după intrarea în vigoare a Legii 136/2020 privind carantina și izolarea, se află în carantină la domiciliu 995 persoane, 0 în izolare instituționalizată și 214 în izolare la domiciliu.
În spitalele de la Focșani și Adjud se află internați 53 de pacienți, dintre care 5 la ATI, 4 la Focsani si 1 la Adjud. Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 6834, iar a persoanelor decedate la 307. Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 38696 de teste, fiind depistate 7526 de persoane pozitive.
Reamintim faptul că a fost înființată o linie TelVerde – 0800800165, la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară.
DSP Vrancea a efectuat 49 misiuni cu participarea unui număr de 45 cadre medicale, astfel:
– 2 misiuni cu 2 cadre medicale pentru inregistrarea rezultatelor testelor COVID pe platforma CORONA FORMS;
– 10 misiuni cu 8 cadre medicale pentru codificarea probelor recoltate la cazurile suspecte COVID;
– 10 misiuni cu 7 cadre medicale pentru inregistrarea datelor privind persoanele testate COVID si izolarea persoanelor care au intrat in contact direct cu persoane COVID pozitive;
– 10 misiuni cu 8 cadre medicale pentru efectuarea anchetelor epidemiologice;
– 8 misiuni cu 4 cadre medicale pentru introducere coduri noi in baza de date;
– 1 misiune cu 2 cadre medicale pentru efectuarea programarilor in vederea vaccinarii împotriva COVID – 19;
– 4 misiuni cu 4 cadre medicale pt. recoltarea de probe biologice;
– 1 misiune cu 7 cadre medicale pentru vaccinare impotriva COVID – 19
– 2 misiune cu 2 cadre medicale in vederea raportarii stocurilor de materiale;
– 1 misiune cu 1 cadru care a efectuat decontaminare in sediul unitatii.
Last Updated on 19/01/2021 by Stanciu Silviu