Specialiștii Compartimentului Epidemiologie, împreună cu echipa de laborator, medici, asistenți, biologi și chimiști din cadrul DSP Vrancea, au prelevat și prelucrat, cu aparatul RT-PCR, în perioada 21 – 27 noiembrie 2020, 1434 teste, defalcate pe zile astfel: sâmbătă, 21 noiembrie – 228 teste, duminică, 22 noiembrie – 169 teste, luni, 23 noiembrie – 66 teste, marți, 24 noiembrie – 196 teste, miercuri, 25 noiembrie – 285 teste, joi, 26 noiembrie – 238 teste, vineri, 27 noiembrie – 252 teste.
Având în vedere evoluția din ultima perioadă a cazurilor de infecție cu Covid-19, Direcția de Sănătate Publică Vrancea reamintește cetățenilor importanța respectării cu strictețe a măsurilor de prevenire și limitare a răspândirii infecției. Pentru ca numărul cazurilor active să scadă, distanța fizică trebuie respectată, raportat la timpul în care s-ar afla oamenii în preajma unei persoane posibil infectate. În repetate rânduri, DSP Vrancea a insistat, prin comunicate de presă, prin informări publicate pe site-ul propriu și paginile de socializare, pe respectarea cu strictețe a măsurilor de distanțare fizică, purtarea măștilor și spălarea frecventă a mâinilor, măsuri sigure pentru stoparea răspândirii cu SARS-CoV-2.
Last Updated on 27/11/2020 by Stanciu Silviu