Specialiștii Compartimentului Epidemiologie, împreună cu echipa de laborator, medici, asistenți, biologi și chimiști din cadrul DSP Vrancea, au prelevat și prelucrat, cu aparatul RT-PCR, în perioada 29 august – 11 septembrie 2020, 1521 de probe, defalcate pe zile astfel: sâmbătă, 29 august – 126 probe, duminică, 30 august – 127 probe, luni, 31 august – 70 probe, marți, 1 septembrie – 134 probe, miercuri, 2 septembrie – 147 probe, joi, 3 septembrie – 145 probe, vineri, 4 septembrie – 106 probe, sâmbătă, 5 septembrie – 122 probe, duminică, 6 septembrie – 61 probe, luni, 7 septembrie – 42 probe, marți, 8 septembrie – 102 probe, miercuri, 9 septembrie – 116 probe, joi, 10 septembrie – 130 probe, vineri, 11 septembrie – 93 probe.Deși rezultatele din ultima perioadă situează județul Vrancea în afara celor în care coronavirusul încă se mai extinde cu repeziciune, prudența și respectarea măsurilor legale rămân cei doi factori primordiali în limitarea răspândirii intracomunitare cu COVID-19.Direcția de Sănătate Publică Vrancea recomandă în continuare respectarea cu strictețe a măsurilor de distanțare fizică, a celor igienico-sanitare (spălarea frecventă a mâinilor) și de purtare a măștilor:- În permanență purtați mască de protecție în spațiile închise (spații publice, loc de muncă)! Pentru o protecție eficientă masca trebuie să acopere atât nasul cât și gura.- Evitați aglomerările, atât incintele cât și aglomerările din aer liber! În cazul în care nu le puteți evita, asigurați-vă că purtați masca de protecție!- Mențineți distanța fizică față de celelalte persoane!- Mențineți igiena riguroasă a mâinilor, prin spălarea cât mai frecventă cu apă și săpun timp de cel puțin 20 de secunde sau dezinfectarea cu substanțe pe bază de alcool!- Evitați atingerea ochilor, nasului și gurii cu mâinile neigienizate!
Last Updated on 11/09/2020 by Stanciu Silviu