În județul Vrancea, în data de 16 august 2020, după intrarea în vigoare a Legii 136/2020 privind carantina și izolarea, se află în carantină la domiciliu 256 persoane, 0 în izolare instituționalizată și 136 în izolare la domiciliu.
În spitalele de la Focșani și Adjud se află internați 145 de pacienți, dintre care 7 la secția ATI, 2 la Focșani și 5 la Adjud. Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 1012, iar a persoanelor decedate la 93. Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 14375 de teste, fiind depistate 2171 de persoane pozitive.
Reamintim faptul că a fost înființată o linie TelVerde – 0800800165, la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară.
Totodată, DSP Vrancea a efectuat 21 misiuni cu participarea unui numar de 24 cadre medicale, astfel:
– 2 misiuni cu 4 cadre medicale pentru inregistrarea rezultatelor la testele COVID pe platforma CORONA FORMS;
– 3 misiuni cu 4 cadre medicale pentru codificarea probelor recoltate la cazurile suspecte COVID;
– 7 misiuni cu 7 cadre medicale pentru inregistrarea datelor privind persoanele testate COVID si izolarea persoanelor care au intrat in contact direct cu persoane COVID pozitive
– 7 misiuni cu 7 cadre medicale pentru efectuarea anchetelor epidemiologice
– 2 misiuni cu 2 cadre medicale pentru recoltare probe biologice in punct recoltare DSP.
Last Updated on 16/08/2020 by Stanciu Silviu