Specialiștii Compartimentului Epidemiologie, împreună cu echipa de laborator, medici, asistenți, biologi și chimiști din cadrul DSP Vrancea, au efectuat, în ultimele zile, cu aparatul RT-PCR, un număr de 920 probe, defalcate pe zile astfel: sâmbătă, 18 iulie – 120 probe, duminică, 19 iulie – 162 probe, luni, 20 iulie – 179 probe, marți, 21 iulie – 157 probe, miercuri, 22 iulie – 122 probe, joi, 23 iulie – 80 probe, vineri, 24 iulie – 100 probe.
Cuvântul de ordine potrivit acestei perioade rămâne în continuare PREVENȚIA. Direcția de Sănătate Publică Vrancea recomandă cu insistență populației să respecte cu strictețe măsurile de distanțare fizică, a celor igienico-sanitare (spălarea frecventă a mâinilor) și de purtare a măștilor, singurele instrumente cu care se poate preveni transmiterea virusului SARS-CoV-2. Respectarea lor poate limita atingerea unui nivel alarmant al cazurilor de îmbolnăviri.
Insistăm asupra măsurilor de prevenție:
– În permanență purtați mască de protecție în spațiile închise (spații publice, loc de muncă)! Pentru o protecție eficientă masca trebuie să acopere atât nasul cât și gura.
– Evitați aglomerările, atât incintele cât și aglomerările din aer liber! În cazul în care nu le puteți evita, asigurați-vă că purtați masca de protecție!
– Mențineți distanța fizică față de celelalte persoane!
– Mențineți igiena riguroasă a mâinilor, prin spălarea cât mai frecventă cu apă și săpun timp de cel puțin 20 de secunde sau dezinfectarea cu substanțe pe bază de alcool!
– Evitați atingerea ochilor, nasului și gurii cu mâinile neigienizate! Cu respectarea acestor reguli și cât mai multă responsabilitate din partea fiecăruia, putem spera să revenim la o viață normală.
Last Updated on 24/07/2020 by Stanciu Silviu