Alcoolul se menține pe un nefericit loc 3 ca principală cauză de boală și moarte prematură, conform Organizației Mondiale a Sănătății. Tot pe locul al treilea, se află România între țările Uniunii Europene și pe locul al doilea din punct de vedere al cantității de alcool consumate de o persoană de-a lungul unui an. Peste 60% din tineri au început să consume alcool înainte de vârsta de 13 ani.
Adolescenții care încep să consume alcool înaintea vârstei de 15 ani au un risc de patru ori mai mare de a deveni dependenți de alcool, iar cei care consumă alcool înaintea vârstei de 13 ani au risc de șapte ori mai mare de a deveni mari băutori și de a consuma cantități mari de alcool. Tinerii care obișnuiesc să bea de la o vârstă timpurie sunt mai predispuși să consume și alte substanțe cum sunt tutunul sau drogurile ilegale, sporind riscul consecințelor negative.
Alcoolul este un factor de risc pentru mai mult de 200 boli, între care: boli de ficat și pancreas, unele tipuri de cancer, diabet, boli cardiovasculare, obezitate, tulburări psihice.
În fiecare an, alcoolul este responsabil pentru mai mult de 3 milioane de decese și un sfert din decesele în rândul tinerilor sub 30 ani.
Expunerea prenatală la alcool poate produce efecte iremediabile asupra sănătăţii şi dezvoltării fizice şi psihice a copilului. Nu există tratament care să poată preveni efectele nocive ale alcoolului asupra fătului, cea mai bună măsură în această privinţă este evitarea totală a consumului de alcool pe perioada sarcinii. Consumul de alcool în timpul sarcinii se asociază cu malformații ale fătului și scăderea performanțelor intelectuale ale copilului. Viața familială și relația cu prietenii pot fi profund afectate. Educația copiilor este neglijată, iar părintele alcoolic oferă un exemplu negativ pentru viitorul copilului. Copiii care au părinți dependenți de alcool au risc de patru ori mai mare de a deveni și ei dependenți de alcool. Viața profesională poate fi compromisă ca urmare a scăderii performanțelor la școală sau la locul de muncă, a abandonării studiilor sau concedierii. O persoană care consumă alcool în mod excesiv poate avea probleme grave cu legea și este supusă riscului de a răni sau a fi rănit de alții sau chiar de a-și pierde viața ca urmare a accidentelor.
De-a lungul timpului au fost desfășurate campanii sub sloganul “LUNA NAŢIONALĂ A INFORMĂRII DESPRE EFECTELE CONSUMULUI DE ALCOOL”, anul acesta impunându-se o și mai accentuată informare datorită problemelor cauzate de asocierea dintre infecția cu COVID-19 și alcool. În consecință, se cere un comportament responsabil al populației față de consumul de alcool, în contextul pandemic existent, și conștientizarea efectelor sale asupra sănătății, vieții sociale și profesionale.
Last Updated on 15/07/2020 by Stanciu Silviu