În județul Vrancea, în data de 03 iulie 2020, sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică 534 persoane aflate în autoizolare la domiciliu. În carantină instituționalizată se află 3 persoane. La aceștia, pe toată durata carantinării, IPJ și IJJ organizează în comun dispozitive specifice pentru verificare.
În spitalele de la Focșani și Adjud se află internați 87 de pacienți, dintre care 6 la secția ATI, 3 la Focșani și 3 la Adjud. Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 641, iar a persoanelor decedate la 67. Direcția de Sănătate Publică Vrancea a efectuat până acum 8027 de teste, fiind depistate 1081 de persoane pozitive.
Totodată, DSP Vrancea a efectuat 18 misiuni cu 21 cadre medicale și 4 mijloace auto, astfel:
– 1 misiune cu 1 cadru medical si 1 mijloc de transport pentru servirea mesei persoanelor aflate in carantina institutionalizata ;
– 8 misiuni cu 4 cadre medicale pentru completarea chestionarelor in vederea izolarii persoanelor venite din zone cu risc;
– 2 misiune cu 4 cadre medicale pentru inregistrarea , centralizarea si raportarea datelor privind persoanele testate COVID , internate, decedate, vindecate;
– 1 misiune cu 2 cadre medicale pentru inregistrarea rezultatelor la testele COVID pe platforma CORONA FORMS;
– 1 misiune cu 2 cadre medicale pentru codificarea probelor recoltate la cazurile suspecte COVID;
– 2 misiuni cu 2 cadre medicale pentru inregistrarea in baza de date a persoanelor aflate in izolare la domiciliu.
– 3 misiuni cu 6 cadre medicale recoltare probe.
Last Updated on 03/07/2020 by Stanciu Silviu